Acordul cu FMI: o comanda externa
Au fost multe indicii ca acordul de imprumut cu o serie de institutii internationale sub monitorizarea FMI este o comanda externa. Precisa si fara echivoc!
Atat presedintele Traian Basescu, cat si guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, s-au tinut tare luni de zile explicand ca Romania nu prea are nevoie de un imprumut extern si mentionand raspicat, in problema nevralgica a bancilor straine din tara, care oprisera creditarea si aveau expuneri serioase pe termen scurt, ca rezolvarea se afla la actionarii acestor banci, in a caror obligatie intra pastrarea liniilor de creditare a subsidiarelor lor.
Atat in pozitia presedintelui, cat si in cea a guvernatorului a intervenit la un moment dat o schimbare neta. Ambii au devenit sustinatori ai unui imprumut extern, si inca a unuia masiv.
D-l Geoana, informat probabil mai tarziu de comanda externa, a apucat sa se faca de ras, punand conditii in numele partidului pe care il conduce spre a accepta acest imprumut, pentru ca, practic, a doua zi, dupa ce a primit un telefon de la vreun licurici, sa o dea si domnia sa la intors!
De-acum imprumutul a fost luat. Si o translatare ametitoare va avea loc. De ramai ca vitelul la poarta noua, daca nu te apuca vertijurile! Statul roman se imprumuta pentru ca sa puna la dispozitia bancilor straine din Romania bani pe care acestea ii vor folosi dupa cum le vor dicta interesele.
Aproape 13 miliarde de euro vor veni de la FMI si, pentru ca potrivit statutului organizatiei nu pot fi folositi de tara beneficiara decat pentru finantarea problemelor de balanta de plati externe, vor merge la Banca Nationala, in principiu spre a apara leul.
Practic insa, vor inlocui acea parte a rezervelor valutare ale BNR care este constituita acum din asa-numitele rezerve minime obligatorii ale bancilor comerciale care, potrivit unui mecanism cu totul si cu totul legal, sunt tinute la banca centrala.
Este doar o supozitie ca, odata eliberate, sumele respective vor fi folosite de bancile straine din Romania pentru a relua creditarea in Romania si nu vor lua calea strainatatii catre bancile-mama. Oricum, sa observam ca este vorba de aceleasi sume: aproape 13 milioarde de euro reprezinta rezervele minime obligatorii ale bancilor comerciale tinute la BNR, tot atat se imprumuta si Romania de la FMI!
Cat priveste cuantumul global al imprumutului extern - 20 miliarde de euro -, acesta corespunde fara echivoc ansamblului de datorii pe termen scurt pe care capitalul strain cu afaceri in Romania (banci si societati nebancare) trebuia sa le verse in 2009 in conturile creditorilor lor din strainatate, indeosebi companii-mama!
Pura coincidenta si aceasta similaritate de sume?! Sub amenintarea ca vor prabusi leul, daca, prin plata datoriilor lor in strainatate, vor scoate din tara 20-24 miliarde de euro, firmele straine din Romania (banci si societati nebancare) au castigat partida cu Romania.
O partida de altfel inegala, cu castigator dinainte stabilit. Pe cheltuiala ei, Romania aduce in tara din strainatate 20 miliarde euro, firmele straine nu mai trebuie sa-si plateasca datoriile, urmand sa se finanteze de pe piata romaneasca unde pot obtine in continuare profituri.
Fara a pierde un sfant. Caci totul este pe seama contribuabilului roman! Statul roman imprumuta 20 miliarde euro, contribuabilul roman plateste imprumutul, bineinteles cu dobanzile aferente. O asemenea schema nu putea, evident, a fi pusa la punct nici de bancile grecesti, nici de cele austriece, chiar daca acestea sunt printre beneficiari!
A fost stablita intr-un centru puternic de decizie al finantei mondiale! Ca a fost asa o dovedesc cel putin alte doua lucruri. Primul este ca, daca cineva din finanta mondiala gandea ca poporul roman ar fi ultimul care sa plateasca in aceasta afacere, s-ar fi cautat alte modalitati de iesire din situatie.
Foarte simplu, puteau, cu disbursarea acelorasi bani, sa fie sprijinite direct respectivele firme straine cu activitati in Romania si cu datorii in stranatate facute din Romania. Sa fie sprijinite sa-si continue astfel activitatile de profit in Romania. Nimeni n-a luat insa in considerare asa ceva!
Al doilea este si mai violent semnificativ. Exista o modalitate europeana de iesire din situatie: modalitate stabilita chiar in conditiile crizei in Uniunea Europeana. Bancile cu probleme pot beneficia de interventii din partea statelor, fie prin imprumuturi, fie prin preluari de participatii.
Doamne pazeste sa fi acceptat insa bancile straine din Romania participatii romanesti la capitalul lor! Sa zicem ca statul roman n-avea bani de asa ceva, dar poate putea face rost de bani pentru asa ceva!
Despre altceva este insa vorba! O asemenea perspectiva a fost scoasa din calcul! Cum sa-si permita sau cum sa se permita unei autoritati dintr-o tara bananiera sa preia participatii tocmai la stapani?!
Analiza de Ilie Serbanescu
